Paradis pentru turiștii care vor să evadez într-un sejur pe cele mai albe plaje, Larnaca este fără îndoială bijuteria Ciprului de Sud. Aici poți îmbina cu succes relaxarea la soare cu explorarea vechilor artefacte grecești, fapt pentru care Larnaca este totodată și una dintre cele mai aglomerate stațiuni de pe coasta Mediteranei.
Turiștii cu sete de cultură și istorie, au șansa să descopere în Larnaca unul dintre cele mai importante sit-uri arheologice europene – Kition, un complex de cinci temple închinate zeilor și păzite de ziduri cicoplene, care au fost ridicate începând cu secolul al XIII lea. Legenda spune că vechiul oraș a fost dezvoltat de către nepotul lui Noe, pe numele său Khittim.
Biserica Sfantul Lazar este un locas de cult foarte important pentru crestinii ortodocsi, atat datorita legendei care o inconjoara, cat mai ales datorita frumusetii arhitecturale, icoanelor si podoabelor din interior si in special icoanei Sfantului Lazar, despre care se spune ca face minuni.
Potrivit traditiei ortodoxe grecesti, dupa ce Lazar a fost inviat din morti de catre Hristos, acesta a venit in Cipru, unde, mai tarziu, avea sa fie ales episcop de Kition de catre Pavel si Barnaba. Lazar a mai trait in Larnaca pret de 30 de ani, fiind apoi inmormantat in interiorul bisericii.
https://www.cyprusisland.net/cyprus-churches/church-saint-lazarus
Acesta a fost ridicat pe o vila restaurata din secolul al-XVIII-lea si detine o expozitie privata de antichitati din Cipru, colectionate de catre Demetrios Pierides intre anii 1811 si 1895; acesta a dorit sa salveze operele de arta cipriota de catre hoti, in special de catre cei care jefuiau morminte in timpul anilor 1830. In jurul muzeului veti putea gasi deasemenea gradini spatioase in care va puteti plimba in timp ce admirati imprejurimile.
Acest important loc de pelerinaj pentru musulmani este situat in partea de Vest a Lacului Sarat din Larnaca. Moscheea este ridicata in cinstea infirmierei lui Muhammad ce a murit langa el dupa ce a cazut de pe un magar. Ceea ce se vede astazi a fost reconstruit mai tarziu de catre otomani, in anul 1816. Pe langa vizita la celebra moschee, poti deasemenea in zilele insorite sa te bucuri si de o plimbare pe marginea Lacului Sarat.
Acest muzeu gazduieste ramasite ce au fost gasite in regiunile din imprejurimi din perioada Romana. In prima camera se afla o colectie de sculpturi, in special busturi de femei; iar a doua camera gazduieste lucrari din lut. Colectiile gasite in imprejurimiile zonei dateaza din Epoca Neolitica pana in perioada Romana. Cei pasionati de arheologie vor avea ocazia sa descopere si urmele unor temple ce dateaza din secolul al XIII-lea I.Hr.
Aceasta manastire a fost construita in 327 I.Hr de catre Imparateasa Helena, fiind situata in centrul satului unde este asezata, oferind privelisti ce cu siguranta iti vor taia rasuflarea. Legenda spune ca Imparateasa a lasat Crucea Sfanta in acest loc, din cauza faptului ca in aceea perioada Ciprul suferea de o “invazie” cu serpi otraviti, iar crestinii sustineau ca aceea cruce ce se afla in grija calugarilor de la manastire, putea sa salveze tara de aceasta nenorocire.
http://www.cyprushighlights.com/en/2012/03/16/stavrovouni-monastery/
Daca te afli in Larnaca, cu siguranta te vei putea bucura de preparate cipriote autentice, renumite pentru savoarea lor, la fel cum sunt si cele grecesti. Veti putea alege dintr-o gama larga si variata de meniuri ce apartin atat bucatarii traditionale, cat si celei internationale. Mai jos veti regasi o lista cu unele dintre cele mai populare si apreciate restaurante din Larnaca, ce se bucura atat de preparate extraordinare, cat si de o servire impecabila:
Aquarium Restaurant & Cafe
https://www.myguidecyprus.com/restaurants/aquarium-bar
Restaurant de familie, situat pe malul marii ceea ce iti ofera sansa sa admiri plajele de pe insula in toata splendoarea lor. Aici poti sa degusti preparate cu fructe de mare, dar si alte preparate delicioase.
Grada Tavern
http://cyprus-mail.com/2016/05/12/restaurant-review-grada-tavern-larnaca/
Local in topurile localnicilor, cat si a turistiilor! Merita incercat!
Kazani Traditional Tavern
http://cyprusmenu.com.cy/restaurant/to-kazani-traditional-tavern
Acest local ofera o atmosfera calda si prietenoasa, avand un design elegant.
Lambros Fish & Chips
https://cyprus-mail.com/2018/04/27/restaurant-review-lambros-fish-chips-dhekelia/
La acest restaurant ce se afla pe plajele din Larnaca, va puteti bucura atat de o priveliste superba si de o atmosfera relaxanta, cat si de preparate excelente din peste sau fructe de mare.
Chiar daca pare ca Larnaca nu are de oferit o viata de noapte electrizanta, variata si vasta, poti sa gasesti totusi cluburi si baruri in care vei putea petrece pana dimineata alaturi de prieteni. Mai jos aveti recomandarile noastre:
Club Deep
https://www.cyprusevents.net/venues/deep-club-larnaca/
Acesta este unul dintre cele mai renumite cluburi din zona, gazduind atat DJ locali, cat si internationali. Aici poti sa asculti multa muzica greceasca, dar si muzica RNB sau Hip-Hop.
Geometry Club
https://www.facebook.com/Geometry-Club-1388072111439678/?rf=262142983864246
Acesta este unul dintre cele mai anvagardiste localuri din Larnaca, oferind o atmosfera underground superba. Muzica este diversificata de la house, electro, rap, pana la cea tehno.
Centralino
https://www.larnaca.com/v/nightlife/
Acest club este situat in centrul orasului, fiind cunoscut si sub denumirea de Corridor. Tavanul este facut din 500 de cristale, iluminand doua baruri, impresionand si prin design-ul retro al localului.
The Meeting Pub and Cafeteria
http://www.themeetingenfield.com/
Aici te poti bucura de karaoke sau de bingo, dar si de un magician ce ii va distra atat pe copii cat si pe adulti.
Vogue Exclusive Club
https://www.cyprus.com/listing/vogue-exclusive-club/
Acesta este unul dintre cele mai faimoase cluburi din oras, care merita vizitat daca sunteti in vacanta in Larnaca.
Larnaca este locul ideal pentru a cumpara lucruri traditional cipriote; aici veti putea gasi atat boutiqueuri cu produse “handmade” din dantela sau matase naturala, vase din lut si bijuterii, cat si centre comerciale pline cu branduri renumite.
Barefoot Designs Art Gallery
https://www.tripadvisor.com/Attractions-g190372-Activities-c49-t1-Cyprus.html
In aceasta galerie poti gasi tablori de la diversi artisti locali.
The Place
Aici poti sa gasesti vase interesante si lucrate cu multa migala din ceramica;
Kings Avenue Mall
https://www.kingsavenuemall.com/
In acest mall poti sa gasesti magazine diverse cu preturi pentru toate buzunarele;
The Spice House
Aici poti sa gasesti ingrediente si produse naturiste.
Cu siguranta un sejur in Larnaca iti va oferi sansa sa te bucuri de cele mai interesante activitati, astfel incat sa ai parte de o vacanta ce nu o vei putea uita usor. O sa poti sa alegi din programe cu safari sau excursii in diferite zone din imprejurimi, ce dispun de o puternica incarcatura istorica si culturala.
Degustare de vinuri
Cu acest pachet ai sansa sa degusti din 10 sortimente diferite de vinuri, o sa inveti despre soiurile de struguri din care sunt facute aceste vinuri, dar si despre regiunile din care provin.
-Tarif incepand de la 40 eur/persoana
Excursie in Nicosia
Cu acest pachet. aveti ocazia de a explora partea traditionala din Cipru in care o sa poti sa vizitezi orasul Nicosia si Muntii Troodos. O sa explorezi zona vechie si “Green Line” ce a despartit orasul in doua dupa invazia Turciei din anul 1974; ultima oprire o sa fie la manastirea Holly Cross.
-Tarif incepand de la 44 eur/persoana
Jeep Safari in Muntii Troodos
Cu acest pachet ai sansa unica sa admiri privelistile superbe din Muntii Troodos, in timp ce traiesti la maxim sentimentul de aventura atunci cand o sa explorezi peisajele din aceste locuri superbe. Acest intinerariu urmareste sa aduca impreuna cultura si natura.
-Tarif incepand de la 85 eur/persoana
Excursie la Manastirea Kykkos si in satul Kakopetria
Cu acest pachet ai sansa sa explorezi cel mai pitoresc si traditional sat din Cipru, dar si cea mai bogata manastire din tara. Prima oprire va fi in satul Kakopetria, apoi va urma Throni ce se afla in varful Muntiilor Troodos unde vei putea vizita mormantul Arhiepiscopului Makarios III, iar ultima oprirea va fi la Manastirea Kykkos.
-Tarif incepand de la 44 eur/persoana
Excursie in Famagusta si Salamis
Cu acest pachet poti sa explorezi orasul Famagusta ce mai este numit si “Orasul Fantoma”. Optional poti sa vizitezi si Manastirea Saint Barnabas - o biserica ortodoxa. Urmatoarea oprire va fi in centrul vechi al orasului unde vei putea admira peretii decorati in stil venetian, si vei vizita biserica gotica Sf. Nicolas si Castelul Othello.
-Tarif incepand de la 15 eur/persoana
Tarifele și activitățile mentionate mai sus au un rol informativ.
Vă rugăm să ne contactați pentru prețurile și activitățile actualizate.
Hotelul St. Elena Boutique este o adevarata "bijuterie" situata in inima orasului Larnaca. Acesta se afla pe o strada linistita, nu departe de mare si de magazinele si restaurantele exclusiviste din oras. Fiind complet renovat si remodelat, ofera confort si lux la un pret rezonabil, intr-o atmosfera relaxanta.
Amorgos Boutique Hotel este situat convenabil in centrul orasului Larnaca. Se afla deasemenea, la doar 50 metri distanta de renumita Promenada "Palm Tree Sea Front" (Plaja Finikoudes), si la doar 10 minute de mers cu masina de Aeroportul International Larnaca. Fiind situat central ofera acces usor si rapid catre toate activitatiile si atractiile locale in doar cateva minute de mers pe jos. Este inconjurat de o mare varietate de restaurante, cafenele, baruri si cluburi de noapte. In apropiere se afla si centrul comercial din Larnaca.
Asa cum Larnaca este un punct nodal in regiunea mediteraneana, tot asa si Hotelul Rise Boutique este situat intr-o locatie ideala, chiar in centrul orasului. Se afla la doar 100 metri distanta de promenada Finikoudes, Marina Larnaca, magazinele, bancile si oficiul postal central. Aeroportul din Larnaca este la doar 10 km distanta de hotel, in timp ce Muzeul Arheologic Larnaca, Muzeul Pierides, statuia lui Zenon din Kition, faimoasa biserica Agios Lazaros si Muzeul Bizantin, Castelul Medieval Larnaca si statuia lui Petrakis Kyprianos sunt situate chiar in imediata vecinatate a hotelului. Vechiul apeduct din Larnaca (Kamares), Lacul Salt si Moscheea Hala Sultan Tekke sunt, deasemenea, obiective turistice recomandate ce merita vizitate, avand in vedere ca sunt usor accesibile de la hotel, atat cu transportul in comun, cat si cu taxiul.
Hotelul Mikes Kanarium City este situat in inima orasului Larnaca, aproape de principalele atractii turistice. Acesta este dotat cu toate facilitatiile, precum: restaurant, room- service, bar, receptie deschisa 24h/7, camera pentru nefumatori, sala de sedinte, spalatorie si serviciu cu mic dejun in camera. Avand un suflu nou si fresh, hotelul combina confortul si relaxarea, cu serviciile excelente oferite oaspetiilor sai. Acesta este locul ideal daca doresti sa petreci o vacanta frumoasa in celebrul oras cipriot.
Hotelul Jopephine Boutique este nou construit, fiind situat la doar 50 metri distanta de faimoasa plaja Finikoudes din Larnaca. La 10 minute de mers cu masina se afla Aeroportul International Larnaca, iar la 300 metri distanta de hotel veti gasi biserica Sf. Lazar. In apropiere se afla una dintre cele mai celebre strazi comerciale, Zenonos Kitieos, plina de magazine si restaurante.
Hotelul este situat in inima orasului Larnaca, langa promenada central costala, plaja Phinikoudes. Aceasta fiind deasemenea, una dintre cele mai renumite zone din Cipru, datorita cafenelelor, barurilor, restaurantelor si accesului direct catre centrul comercial principal din zona. La numai 10 minute de mers cu masina de la hotel veti gasi Aeroportul International din Larnaca.
Hotelul Princess Beach este situat pe malul marii, in zona plajei Oroklini si la numai cativa kilometri distanta de zona cosmopolita a orasului Larnaca. Acesta ofera confort si servicii impecabile, ideale pentru a te bucura de un sejur cat mai placut in Cipru.
Ciprul este bijuteria Marii Mediterane, datorita faptului ca este o insula de contraste puternice, oferind un amestec de lanturi muntoase magnifice, sate traditionale pitoresti si plaje cu nisip fin. Recent renovat, hotelul Sandy Beach din Larnaca este situat chiar pe plaja din Dhekelia, ce ofera o priveliste superba la Marea Mediterana. Acesta are deasemenea toate facilitatiile moderne ale unui hotel de patru stele.
Golden Bay Beach Hotel este un hotel exclusivist de 5 stele, situat in frumoasa insula din Cipru. Se afla la marginea zonei turistice din Larnaca, de-a lungul unei plaje cu nisip fin si cu ape cristaline. Statiunea este situata la doar 10 km distanta de centrul orasului si la 15 km de Aeroportul International Larnaca. De aici, oaspetii se pot bucura de acces usor si rapid la tot ce are mai frumos de oferit acest oras.