Există puține orașe, cum ar fi Valencia, care pot combina armonios rămășițele celui mai îndepărtat trecut, datând din anul 138 î.Hr., cu cele mai inovatoare și avangardiste clădiri din noul mileniu.
Valencia combina atata comerțul și cultura, cinema, teatru, muzee, magie sau afaceri; este centrul de design internațional și avangardist și unul dintre cele mai active orașe din Europa în ceea ce privește târgurile și conferințele.
Datorită locației sale, Valencia a fost portul istoric mediteranean al Spaniei și are farmecul deosebit al orașelor care sunt, de asemenea, porturi maritime. Nisipul fin și apa curată, frumusetea mării și apropierea munților de coastă fac coasta Valenciană atat de unică si atractivă.
Oceanograficul din Valencia este cel mai mare complex de acest fel din Europa si al treilea ca marime din lume. Este si singurul din Europa care gazduieste o balena beluga, iar de la finalul anului trecut si un pui de balena, pentru ca Yulka, femela in varsta de 20 de ani, l-a nascut pe adorabilul Kylu, dupa … 502 zile de sarcina.
Face parte dintr-un complex numit Oraşul Artelor şi al Știinţei, complex ce mai conţine Hemisferic, Muzeul de Știinţe Principe Felipe, Palatul de Arte Reina Sofia şi L’Umbracle.
Aceasta este cea mai mare piata din Valencia, fiind construita in anul 1928. Aici poti sa gasesti legume si fructe proaspete din regiune dar si din alte parti ale Spaniei. Langa piata se afla si "Biserica de los Santos Juanes" ce a fost construita in secolul al-XIV-lea cu o arhitectura in stil baroc. Daca vrei sa achizitionezi ingrediente proaspete din Valencia, atunci Piata Centrala din oras este locul ideal pentru astfel de cumparaturi.
Fondata in secolul al XIII-lea pe locul unei vechi moschei, Catedrala din Valencia este deosebita prin faptul ca incorporeaza mai multe stiluri arhitectonice: romic, gotic etc; si se spune ca detine cateva comori artistice cu adevarat interesante - printre care si una dintre cele mai de seama relicve ale crestinatatii: "Sfantul Graal".http://www.catedraldevalencia.es/en/
Aceasta gradina zoologica este unica, deoarece este creata pe o suprafata de 25 de hectare si gandita in asa fel incat sa reconstituie cat mai aproape de realitate mediul natural din care provin animalele. Aici puteti gasi exemplare exotice, aduse in special din partea africana. Este un prilej foarte bun de a te relaxa, admirand aceste vietati salbatice dupa o zi plina de vizite la atractiile turistice din oras.
Turnurile Serranos din Valencia sau Poarta Serranos reprezinta unul dintre cele mai fascinante obiective turistice din oras. Torres de Serranos au fost printre cele 12 porti din zidurile care aparau orasul de invadatori. Turnurile au fost construite in secolul al XIV-lea, iar spre finalul secolului au fost principala poarta de intrare in oras.
http://www.valencia-cityguide.com/tourist-attractions/monuments/torres-de-serranos.html
La fel ca si in alte metropole spaniole si resturantele din Valencia se bucura de meniuri cu preparate pline de savoare datorate condimentelor si modului de a gati din aceasta zona. Mai jos veti regasi o lista cu unele dintre cele mai renumite localuri din oras in care veti putea incerca astfel de preparate.
El Poblet
http://elpobletrestaurante.com/home
Acest restaurant are o stea Michelin, fiind deschis in anul 2012 de catre cheful Quique Dacosta ce detine trei stele Michelin. Clientii pot sa aleaga din meniuri a la cart sau din meniurile Migda pentru pranz.
Riff
http://www.restaurante-riff.com/
Acest restaurant detine o stea Michelin si apartine unui renumit bucatar german, fiind deschis in Valencia din anul 2009. Aici poti sa servesti preparate mediteraneene inspirate din bucataria franceza, dar cu un touch modern. Poti sa alegi din meniu a la cart sau din degustare de meniuri.
Ricard Camarena
https://ricardcamarena.com/en/restaurant/ricard-camarena-restaurant-en/
Acest restaurant este unul dintre cele trei restaurante ce apartin chefului Ricard Camerena din Valencia. Localul are un decor in stil asiatic, iar preparatele sunt excelente si diversificate.
Mercatbar
Acesta este un alt restaurant a chefului Quique Dacosta considerat de localnici ca fiind unul dintre cele mai bune restaurante din Valencia deoarece serveste cele mai bune tapas (preparat traditional Spaniol).
Valencia este cu siguranta unul dintre orasele care chiar stiu cum sa petreaca doarece se bucura de un numar mare de baruri, cluburi si festivaluri celebre ce se desfasoara aici in fiecare an. Cu multi ani in urma avea si o reputatie controversata, deoarece era supranumit “orasul pacatelor” din Spania. Mai jos veti gasi o lista cu unele dintre cele mai celebre baruri si cluburi din oras.
La3
Acesta este un club alternativ foarte faimos in Valencia, fiind situat aproape de port. Are trei incaperi disponibile si gazduieste atat talente locale cat si DJ internationali renumiti. Clubul a fost deschis acum 7 ani insa a devenit cunoscut foarte repede.
Barraca
Acest club are 50 de ani de la inaugurare si este printre putinele care inca au ramas in picioare dupa atata timp de la deschidere. Aici poti asculta muzica electronica si techno, fiind o locatie perfecta pentru tinerii dornici de petrecere.
L'Umbracle
http://umbracleterraza.com/umbracle/inicio/
Acesta este un club in aer liber situat in complexul “Orasului pentru Arte si Stiinta”. Vara acest local este transformat intr-un club ce are o selectie de cocktailuri extraordinare, arhitectura moderna si palmieri iluminati cu lumini mov.
Mya
https://xceed.me/tickets-club/valencia/mya
Acest local este atasat de "L'Umbracle", doar ca spre deosebire de cel din urma local, acesta este deschis pe tot parcursul anului. Este principalul punct de atractie pentru tinerii straini si in special pentru cei care vin cu Erasmus deoarece aici se oraganizeaza multe petreceri faimoase in randul tinerilor.
Le Premier
http://www.lepremier.es/web/inicio/
Acest club atrage in special localnici si spanioli deoarece are un vibe traditional, iar in weekand gazduieste petreceri cu muzica live.
Nici Valencia nu duce lipsa de magazine diverse, de la cele de brand pana la cele cu suveniruri, astfel incat sa te bucuri de o sedinta de shopping pe masura. Mai jos veti regasi o lista cu unele dintre cele mai celebre centre comerciale sau strazi cu magazine pentru shopping din oras.
El Soler
Acesta este unul dintre cele mai noi centre comerciale. Aici poti sa te bucuri de foarte multe magazine diverse, restaurante si un cinema de lux.
Aqua
Acesta este un alt mall important din oras deoarece este situat intr-una dintre cele mai mari cladiri din Valencia;
Galeria Don Juan de Austria
http://www.boulevardaustria.com/
Acesta este un shoppind centre cu magazine exclusiviste;
Chic Market
https://www.elbolsodemaribel.com/chic-market-valencia/
Acesta este un magazin situat in centrul vechi al orasului unde poti gasi imbracaminte vintage.
In Valencia nu veti duce lipsa de activitati de care sa va bucurati pe tot parcursul sederii dumneavoastre in acest superb oras spaniol. Mai jos veti gasi o lista lunga si diversa de moduri in care sa va petreceti ziua in timpului sejurului, de la vizite la muzee, pana la cursuri de gatit preparate traditionale.
Muzeul de Stiinta "Principele Felipe"
Acest muzeu este foarte interesant, doarece combina in mod intercativ stiinta, technologia si problemele ce se ivesc in mediul incojurator, astfel incat sa ai parte de multe activitati pentru intreaga familie. Are foarte multe expozitii dedicate mai multor domenii ce tin de stiinta, cum ar fi: schimbarea climatica si ADN-ul omului. Exista si o zona pentru copii in care le este vorbit despre poluare si mediul inconjurator.
-Tarif incepand de la 8 eur/persoana
Tur la Opera House din Valencia
Aceasta este o ocazie unica de a vizita 'Orasul de Arte si Stiinte' din Valencia. Ghidul turistic o sa iti exliplice cum elementele technice si artistice reusesc sa faca din aceasta caldire cea mai frumoasa structura arhitecturala din lume.; ghidul este disponibil in engleza sau spaniola.
-Tarif incepand de la 11 eur/persoana
Valencia Card
Cu acest card ai intrare gratuita la multe dintre atractiile turistice din Valencia dar si la mijloacele de transport din oras. Poti vizita fara nicio problema toate muzeele, dar si alte atractii ale orasului avand timp suficient sa te bucuri de tot ce are de oferit Valencia atat din punct de vedere istoric cat si cultural.
-Tarif incepand de la 16 eur/persoana
Bioparc Valencia
Cu acest pachet ai sansa sa te bucuri de o zi frumoasa intr-una dintre cele mai spectaculoase gradini zoologice din Spania cu animale salbatice, aduse din Africa. Cei care lucreaza la acest Zoo au incercat sa le creeze tuturor animalelor un ambient cat mai aproape de mediu lor natural.
-Tarif incepand de la 24 eur/persoana
Oceanografic
Cu acest pachet ai ocazia sa vizitezi cel mai mare aquarium din Europa si sa admiri peste 500 de specii maritime. Este unul dintre cele mai mari delfinarii din lume cu peste 45 000 de specii. Ai ocazia sa "explorezi" principalele mari si oceane din lume, pentru care sunt costruite cate o cladire cu diferite medii maritime.
-Tarif incepand de la 59 eur/persoana
Tur in Piata din Valencia si degustarea peparatelor traditionale (paella)
Cu acest pachet ai sansa sa descoperi cultura si traditiile spaniole dar si sa degusti din delicioasa paella. Pentru acest tur o sa ai parte de un ghid local ce te va plimba prin pietele din oras unde vei avea sansa sa observi obiceiurile localnicilor.
-Tarif incepand de la 37 eur/persoana
Cursuri de gatit paella si tur in Piata Centrala
Cu acest pachet ai ocazia unica de a invata cum sa gatesti acest preparat faimos din Spania, dar si sa descoperi cum a luat nastere acest fel de mancare de la un ghid localnic. O sa faci un tur in Piata Centrala de unde o sa poti sa iti achizitionezi toate ingredientele necesare.
-Tarif incepand de la 67 eur/persoana
Segway Tour
Descopera istoria orasului cu acest pachet, explorand peste 2000 de ani de istorie in timp ce te plimbi in centrul vechi al orasului si in cel mai lung parc urban din Europa. O sa ai parte de un ghid ce iti va explica cu rabdare toate detaliile din trecutul Valenciei.
-Tarif incepand de la 95 eur/persoana
Show Flamenco si degustare de tapas
Daca vrei sa traiesti si sa te simiti ca un spaniol timp de cateva ore, inseamna ca acesta este pachetul potrivit pentru tine! O sa te poti bucura de deliciosul preparat spaniol, tapas, in timp ce admiri un show de flamenco traditional cu dansatori profesionisti. Showul va dura o ora fara intrerupere.
-Tarif incepand de la 85 eur/persoana
Tur in degustarea a 10 preparate din gastronomia traditionala
Descopera cu acest pachet gastromia tarditional spaniola si gusta din toate aceste preparate delicioase. O sa ai parte de un ghid local ce iti va arata 10 preparate diferite din cultura traditionala. O sa decoperi Valencia prin ochii localnicilor si prin traditiile lor.
-Tarif incepand de la 23 eur/persoana
Tarifele și activitățile mentionate mai sus au un rol informativ.
Vă rugăm să ne contactați pentru prețurile și activitățile actualizate.
Hotelul Mediterraneo Valencia este un hotel confortabil situat in centrul istoric al orasului Valencia, langa Piata Primariei, Gara si piata centrala. In apropiere veti gasi deasemenea principalele zone culturale si comerciale ale orasului. Acest hotel are scopul de a va face sejurul de neuitat datorita camerelor sale confortabile si serviciilor excelente.
Hotelul San Lorenzo Boutique este situat in inima orasului Valencia, intr-o cladire ce dateaza inca de la inceputul secolului al-XX-lea, care in acea perioada a fost folosita drept resedinta pentru calugarii franciscani. In imediata vecinatate a acestuia veti gasi deasemenea Palatul Borja, un superb monument din secolul al-XV-lea. Camerele sunt foarte luminoase datorita ferestrelor mari si decorate cu mobilier modern.
Locatia privilegiata a hotelului va plaseaza la doar cateva minute distanta de centrul vechi al orasului si de una dintre cele mai aglomerate si populare zone comerciale din Valencia. Statia de metrou Turia si serviciile de transport in comun ce se afla chiar in fata hotelului va ofera acces rapid si direct spre principalele puncte de interes din acest superb oras spaniol. Chiar langa hotel va veti putea bucura, deasemenea, de frumoasele parcuri si spatii verzi de pe malul raului Turia; cea mai mare gradina naturala din Spania.
Hotelul Petit Palace Plaza de la Reinacan este situat in centrul istoric, cultural si politic al Valenciei, fiind inconjurat de Ciutat Vella (orasul vechi). Acesta este pozitionat intr-un fost palat din anii 1930, chiar langa Catedrala, Primarie si cartierul Carmen. Daca va doriti un sejur in Valencia, este ideal sa va cazati central, pentru a fi aproape de principalele obiective turistice din oras, renumite pentru splendoarea lor.
Hotelul Petit Palace Ruzafa este un hotel avangardist, situat langa Gran Vía, la doar o aruncatura de bat de centrul vechi al orasului. In apropiere veti gasi deasemenea centrele culturale si comerciale din Valencia. Pe langa locatia excelenta, hotelul va ofera si servicii la cel mai inalt nivel pentru a va bucura de un sejur cat mai placut in acest superb oras spaniol.
Hotelul Valencia Center ofera cea mai convenabila optiune de cazare intr-una din cele mai bune zone din oras. Acesta este situat pe modernul Avenida de Francia, la doar cativa metri distanta de malul raului Turia; langa faimosul Oras al Artelor si Stiintelor, Oceanografic si Palatul Artelor Reina Sofía. Aceasta noua zona de agrement a orasului Valencia se evidentiaza prin arhitectura moderna si originala.
Hotelul Primus Valencia se remarca prin stralucirea sa si un design interior contemporan cu elemente semnate de Patricia Urquiola, Francesc Rifé sau Jean Marie Massaud. Fiind situat intr-un loc exceptional, foarte aproape de Ciudad de las Artes y de las Ciencias si Marina Real, este punctul de plecare ideal pentru a avea parte de o vacanta cat mai placuta.
Hotelul Barceló Valencia este un hotel modern, situat in "Orasul de Arte si Stiinte", oferind o experienta unica, in apropiere raul Turia. Acest hotel de 4 stele detine 187 camere luminoase si spatioase, dintre care 10 sunt Junior Suites si 2 Suites, oferind acces usor la toate facilitatiile de a petrece timpul liber in Valencia.
Hotelul Dimar este un hotel de 4 stele ce se bucura de un design modern, fiind situat langa Plaza Cánovas si Palau de la Música din Valencia, o locatie privilegiata, perfecta, atat pentru turism, cat si pentru afaceri. Camerele sunt elegante si moderne, ideale pentru a te bucura de un sejur cat ma placut in al-III-lea cel mai mare oras spaniol.
Hotelul Conqueridor este situat in centrul orasului, la doar 300 metri distanta de principala zona comerciala din Valencia si de statia de metrou Plaza Espanya, ce ofera legaturi directe si rapide spre principalele obiective turistice din Valencia. Daca va doriti sa aveti parte de un sejur cat mai placut in superbul oras spaniol, atunci acest hotel este punctul de plecare ideal pentru a vizita toate frumusetiile din zona.
Hotelul SH Valencia Palace este unul dintre cele mai bune hoteluri din oras, datorita locatiei sale strategice. Acesta este situat pe Paseo de la Alameda, vizavi de Gradinile Turia, in fata salii de concert Palau de la Música si in apropiere de Orasul Artelor si Stiintelor. Pe langa locatia ideala, acesta ofera servicii si facilitati exclusiviste, demne de un hotel renumit de 5 stele.